Noi detalii revoltătoare ies la iveală în cazul accidentului rutier petrecut la mijlocul acestei săptămâni în satul Demăcușa, comuna Moldovița. Buletinul de analiză toxicologică sosit pe adresa anchetatorilor a confirmat că bărbatul de 62 de ani care s-a răsturnat cu mașina se afla într-o stare de ebrietate extrem de avansată, având o alcoolemie de 2,30 g/l alcool pur în sânge la momentul recoltării probelor biologice.
Evenimentul a avut loc în seara zilei de 13 mai 2026, în jurul orei 22.25, când polițiștii Secției de Poliție Rurală 14 Vama au fost alertați prin 112 cu privire la faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă pe drumul comunal DC 32 B, iar conducătorul auto se manifesta agresiv. La fața locului, oamenii legii au identificat un autoturism Suzuki și, în imediata apropiere, pe șoferul acestuia, Ștefan Balabașciuc, în vârstă de 62 de ani. Întrebat despre cele întâmplate, bărbatul a recunoscut verbal că a condus vehiculul, însă a precizat că nu își amintește detalii din cauza stării în care se afla.
Polițiștii au încercat să îl testeze alcoolscopic, însă aparatul nu a putut genera un rezultat deoarece bărbatul nu a fost capabil să asigure un suflu suficient. Cu toate acestea, mirosul puternic de alcool și comportamentul său au fost indicii clare pentru agenți. Ulterior, chiar șoferul a fost cel care a solicitat recoltarea de probe de sânge, motiv pentru care a fost condus la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Pe lângă dosarul penal deschis imediat, bărbatul s-a ales în aceeași seară cu permisul de conducere retras și cu sancțiuni contravenționale atât pentru încălcarea normelor rutiere, cât și în baza Legii 61/1991, din cauza comportamentului agresiv prezentat la locul incidentului.
Cercetările au fost preluate de lucrătorii Postului de Poliție Moldovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. În urma primirii rezultatelor de laborator și a administrării probatoriului, polițiștii au dispus vineri, 15 mai 2026, continuarea urmăririi penale față de suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, pe numele lui Ștefan Balabașciuc a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava.
