Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

317 pacienți infectați cu coronavirus sunt internați în spitalele din județ. La Secția ATI Covid Suceava nu mai sunt paturi libere

Astăzi, 24.12.2020, ora 09.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 13.250 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 21 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 31 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 482 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 175 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 73 pacienți sunt în zona tampon și 234 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 175 pacienți diagnosticați Covid-19:

6 prezintă forme ușoare;

104 prezintă forme medii ale bolii;

45 prezintă forme severe;

21 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 5 pacienți sunt ventilați neinvaziv și 8 ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 372 paturi libere, din care 53 pentru pacienți Covid-19, 207 în sectorul non-Covid și 112 pentru zona tampon.

La unitatea ATI nu sunt paturi disponibilepentru pacienți Covid, sunt 23 ventilatoare libere, din care 7 pentru pacienții Covid-19, și 16  pentru pacienții non-Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 63 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare, 48 prezentând forme medii, 6 forme grave și 1 pacient în formă critică) și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 20 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI sunt  internati 2pacienti.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 33 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 29 prezintă forme medii și 4 forme grave, 5 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (1 prezentând formă ușoară, 13 forme medii și 4 cu forme grave) și nu sunt  persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 9 locuri în sectorul Covid.        

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 19 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (7 cu forme ușoare și 12 prezentând forme medii) și 1 persoana suspecta de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 25 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 9 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare și 1 persoană cu forme medii) nu suntpersoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 16 locuri în sectorul Covid.    

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 317, iar totalul persoanelor suspecte de infecție cu noul coronavirus este de 81.

La nivelul județului sunt disponibile 125 de locuri libere Covid și 134 locuri pentru zona tampon.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 101199, în ultimele 24 de ore fiind testate 808 de persoane.

La data prezentului comunicat se află în carantină 1002 persoane, din care 140 intrate în ultimele 24 de ore. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii.

De asemenea, în izolare la domiciliu se află 648 de persoane, din care 97 intrate în ultimele 24 de ore. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.        

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 12 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 20  au câte un caz în evoluție, 30 au sub cinci cazuri în evoluție, 34 au sub zece cazuri în evoluție iar 18 au peste zece cazuri în evoluție.

La data prezentului comunicat în județul Suceava sunt 1065 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

În  cursul zilei de 23.12.2020 polițiștii au desfășurat activități în  context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 1296 persoane. De asemenea, au fost verificate 61 societăți comerciale și au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.   

Acțiunile de verificare vor continua în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prefectul mulțumește sucevenilor pentru atitudinea responsabilă, care a dus la scăderea numărului de cazuri Covid-19 în județul Suceava.

Datele privind situția epidemiologică actuală la nivelul județului Suceava este dovada clară a faptului că purtarea măștii și respectarea măsurilor sanitare ne ajută să luptăm împotriva răspândirii virusului.

De aceea, în contextul sărbătorilor de iarnă, alături de felicitări, urări de sănătate și fericire, rugăm sucevenii să respecte în continuare aceste reguli simple, care vor permite, în curând, revenirea la activitatea normală a tuturor.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles