Secția de ginecologie a Spitalului Județean Suceava a suferit pagube însemnate în urma incendiului de noaptea trecută.
„Incendiul a pornit la etajul IV, probabil de la un sistem de alarmare de la patul pacientului, cauza fiind în curs de investigație. S-a început evacuarea pacienților înainte de venirea echipajelor de la ISU. Au fost evacuați 329 de pacienți de la etajele superioare, de la IV la la nivelul etajelor inferioare. Sistemele de alarmare au funcționat. Evacuarea a decurs repede și în condiții de siguranță. La acest moment o parte din pacienți au fost relocați în secțiile unde erau internați în afara celor 40 de paciente din secția de obstetrică ginecologie de la etajul IV, care momentan sunt cazate în alte secții ale spitalului. Nu sunt victime. Pacienții existenți în UPU la acel moment, și care necesitau internare au fost redirijați spre spitalele din Fălticeni și Rădăuți, pentru a putea prelua pacienții de la etajele superioare ale spitalului și cei care ar fi putut necesita îngrijiri”, a declarat doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.


