More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    VIDEO FOTO 65 de copilași din comuna Straja au început noul an școlar într-o grădiniță modernă reabilitată cu fonduri proprii de Primărie: „Am văzut în ochii celor prezenți, atât ai copiilor, cât și ai părinților bucurie, speranță, încredere”

    Administrația locală a comunei Straja, condusă de Mihai Juravle, a primit marți preșcolarii din zona La Troci, într-o grădiniță ca-n poveștile cu zâne și feți frumoși, după ce vechiul spațiu în care funcționa grădinița a fost complet renovat. După o serie de lucrări contra cronometru, a fost schimbată ân totalitate rețeaua electrică, au fost înlocuite planșeele, achiziționată o centrală performantă iar încălzirea în pardoseală va permite celor două educatoare să desfășoare tot felul de activități specifice vârstei preșcolare. 

    „Inaugurăm astăzi cu bucurie grădinița din partea de sus a comunei noastre. Noi o numim grădinița de La Troci. O inaugurare parțială aș putea spune, pentru că vor urma în continuare și alte lucrări de modernizare a acestei grădinițe. Cu bucurie, cu speranță, cu încredere , asta am văzut în ochii celor prezenți, atât a copiilor, cât și a părinților. Această grădiniță are un istoric interesant. A fost construită prin anii 1960-1970 de către locuitorii din comuna noastră, cu banii lor, prin prestația care se făcea atunci și din nefericire, nu aș putea spune din ce cauză, în anul 2005 a fost vândută de către autoritatea locală. De anul trecut, am achiziționat înapoi clădirea și astfel aceasta a revenit în domeniul public. Așa cum am menționat, este vorba despre o modernizare parțială. Vor urma și alte lucrări, modernizarea curții interioare și printr-un proiect, fie european, fie guvernamental, urmează să depunem studiul de fezabilitate pentru modernizarea a încă unui etaj. În cele două grupe sunt anul acesta înscriși 65 de elevi. În anii anteriori au fost și mai mulți. Sperăm de acum, modernizată fiind, să fie din ce în ce mai mulți”, a explicat edilul Mihai Juravle.

    Părinții au fost ieri cu lacrimi în ochi și cu greu și-au putut stăpâni emoțiile când au văzut sălile de clasă viu colorate și atât de primitoare pentru cei mici. Oamenii și-au amintit cum fostul primar a decis vânzarea clădirii grădiniței iar apoi pentru aproape 20 de ani, a plătit chirie celui care era proprietar. Nu s-au putut face niciun fel de lucrări de renovare, pentru că administrația locală nu mai era proprietară iar cadrele didactice erau nevoite să-și desfășoare activitatea în niște condiții greu de imaginat.

    Ambițios și foarte perseverent, actualul primar, Mihai Juravle, nu a renunțat până nu a redobândit clădirea și din bugetul local a renovat-o, oferindu-le celor mici și cadrelor didactice, condiții demne de anul 2023.

    Comuna Straja are o populație școlară numeroasă iar administrația locală se implică activ pentru ca fiecare elev în parte să beneficieze de cele mai bune condiții iar cadrele didactice să poată să desfășoare un proces educațional performant.

    „Ne mândrim cu aproape 700 de elevi la nivelul comunei Straja, în toate unitățile de învățământ de pe raza comunei. Acum, la început de an școlar, elevilor nu pot decât să le doresc multă sănătate, atât lor, cât și părinților, să aibă un an nou școlar plin de realizări, cu bucurii, fără evenimente neplăcute și să ne vedem la sfârșitul anului școlar cu rezultate deosebite și cu multă, multă sănătate. Mulțumesc totodată cadrelor didactice care m-au susținut, m-au ajutat și s-au implicat efectiv ca această deschidere să fie una normală și de bun augur. Mulțumesc doamnei director adjunct, Argatu Elena, mulțumesc doamnei educatoare Cîrciu Marta, doamnei educatoare Juravle Maria, care de anul acesta va fi și ea cu grupa mică și le mulțumesc tuturor celorlalți colaboratori, atât angajați ai Primăriei, cât și ai școlii, care au susținut această activitate a noastră. De asemenea, le doresc și lor un an școlar plin de realizări”, a completat Mihai Juravle, primarul comunei Straja.

    Această comună este într-un amplu proces de modernizare, fiind în prezent, foarte multe proiecte în implementare, atât cu fonduri guvernamentale cât și cu fonduri europene, la care se adaugă și proiecte realizate cu fonduri de la bugetul local.

    Administrația locală condusă de edilul Mihai Juravle a reușit să obțină finanțare, în ultimii trei ani, în valoare de peste 25 de milioane de euro, bani care vor schimba total fața comunei.

    „Avem proiecte în valoare de peste 25 de milioane de euro. O parte dintre ele sunt cu contractul deja semnat. Am obținut finanțare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de 3,5 milioane de euro, pentru construcția a 11 kilometri de rețea de apă și canal iar alți 5,5 milioane de euro vor veni în comună pentru extinderea cu încă 19 kilometri a rețelei, prin PNRR. Ne-au cerut două clarificări la care s-a răspuns, clarificări ușoare și acum așteptăm selecția dosarelor și sunt ferm convins de faptul că vom intra la finanțare. Mai sper să se deschidă o nouă sesiune în toamnă prin AFM, așa cum s-a anunțat deja, de vreo 2 milioane de lei, tot pentru apă și canal. M-ar interesa foarte mult reabilitarea stației de epurare, pentru că e construită de vreo 10 ani și nu a funcționat în parametri normali niciodată”, a încheiat primarul Mihai Juravle.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles