Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă, a anunțat că vineri noaptea au sosit la SJU Suceava cele 4 aparate de oxigenoterapie cu flux crescut. Două aparate au fost instalate în pavilionul Infecțioase și două în pavilionul Pneumologie, unde sunt tratați bolnavi de COVID-19.
„Sistemele utilizate în terapia <<High Flow>> asigură oxigen pentru pacienţii în stare gravă, care au nevoie de cantităţi mari de oxigen. Utilizate pentru cazuri severe sau critice, aceste aparate constituie un sprijin pentru ATI, unde de mai mult timp nu mai sunt locuri libere, și pentru UPU Suceava, extrem de solicitată în ultimele zile”, a declarat Niculai Barbă.
