Astăzi, în conferința de presă, Ion Lungu, încă primarul municipiului Suceava până la sfârșitul lunii septembrie 2024, s-a dat în stambă și a transmis că ar fi dispus să preia funcția de city manager pentru a-și duce proiectele mai departe.
Se pare că Lungu nu a înțeles nimic din votul de duminică, când sucevenii au arătat clar că îl vor dispărut din peisaj atât pe el cât și pe Lucian Harșovschi.
Vasile Rîmbu, primarul dorit de suceveni, l-a calmat pe Ion Lungu, trimițând un comunicat de presă prin care a anunțat că dorința de schimbare, pronunțată clar de suceveni la vot, va fi respectată.
„Nici nu s-au încheiat bine alegerile locale și s-a trecut pe tărâmul speculațiilor! Din respect pentru toți alegatorii, țin să le mulțumesc pentru prezența masivă la vot și să-i asigur că nu-i voi dezamăgi, rămânând fidel dezideratului „Facem Suceava bine!”, cu echipa de consilieri PSD, dar și cu cele ale altor partide. Dacă ne referim la majoritatea de constituit în Consiliul local, este prematur să mă pronunț. Până la preluarea oficială a mandatelor mai sunt trei luni, timp în care ne vom gândi la o formulă de guvernare locală care să performeze, să producă satisfacție și confort locuitorilor acestei urbe. Deocamdată nu s-au luat decizii în privința posturilor de conducere ale Primăriei Suceava, dar îi asigur pe suceveni că vom respecta dorința de schimbare, exprimată prin vot. Dincolo de euforia victoriei, pregătim măsurile care să răspundă doleanțelor lor. În plus, am toată încrederea că administrația actuală va asigura aplicarea măsurilor necesare unui nou început și că Suceava nu va fi abandonată unor interese personale sau de grup”, a transmis Vasile Rîmbu.
