Consiliul de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a hotărât ca luni, 2 decembrie a.c., activitățile didactice să fie desfășurate online sau să fie reprogramate pentru o dată ulterioară. Această hotărâre a fost luată pentru a facilita deplasarea studenților către localitățile de domiciliu sau reședință, în vederea exercitării dreptului la vot.
Reamintim faptul că, potrivit legislației în vigoare, la alegerile pentru Parlamentul României, care se vor desfășura duminică, 1 decembrie, cetățenii vor putea vota doar în circumscripția electorală de care aparțin (județul unde au domiciliul sau viză de flotant).
Considerăm că participarea la vot reprezintă un gest esențial de responsabilitate civică, iar generația tânără are un rol crucial în conturarea viitorului României.