La data de 16.10.2021, la ora 11.30, lucrătorii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Marginea au fost sesizaţi direct de către Roxana C., din municipiul Rădăuți, cu privire la faptul că i-au fost sustrași mai mulți baloți de fân de pe un teren extravilan, situat pe raza comunei Dornești.
Roxana C. locuiește în municipiul Rădăuți și are în arendă din primăvara anului 2021, o suprafață de 30 de hectare de teren agricol-fâneață de la un bărbat din orașul Vicovul de Sus, teren aflat într-o zonă izolată din extravilanul comunei Dornești. În urmă cu aproximativ o săptămână, persoana vătămată Roxana C. s-a deplasat la terenul pe care îl are în grijă, unde după ce a cosit o parte din fâneată, a balotat un număr de aproximativ 60 de baloți. Aceasta a lăsat baloții rezultați pe suprafața de teren exploatată, iar ulterior, în dimineața zilei de 16.10.2021, când s-a întors pentru a-i ridica și transporta, a constatat faptul că i-au fost sustrași un număr de 8 baloți, cât și o parte din fânul care se afla pe sol.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „furt”.
