La data de 22 noiembrie 2023, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean ucrainean, în vârstă de 61 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Opel, înmatriculat în România.
Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră, odată cu pașaportul și certificatul de înmatriculare, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților ucrainene, dar care nu întrunea condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.