More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un traficant de droguri, dat în urmărire națională, a fost prins de polițiști, la Rădăuți

    Un bărbat condamnat la închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni legate de substanțe psihoactive a fost identificat și reținut de polițiștii din Rădăuți, la mai puțin de o săptămână de la momentul în care a fost dat în urmărire națională.

    La data de 25 iunie 2025, în jurul orei 08.00, pe raza municipiului Rădăuți, a fost depistat Ionuț-Nicolae Litră, condamnat la trei ani de închisoare de către Tribunalul Suceava pentru comiterea infracțiunii de efectuare, în mod neautorizat și fără drept, de operațiuni cu produse despre care știa că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

    Individul figura pe lista celor urmăriți, ca urmare a emiterii, la data de 19 iunie 2025, a unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

    După localizarea și identificarea sa, la nivelul Poliției Municipiului Rădăuți a fost constituită o escortă care a procedat la transportul inculpatului către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

    După punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, s-a dispus revocarea măsurii de dare în urmărire a numitului Ionuț-Nicolae Litră.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles