La data de 29.01.2022, la ora 22.47, lucrătorii SPR1 Vadu Moldovei au fost sesizaţi prin 112 de Iulian P., din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, cu privire la faptul că, la data de 29.01.2022, în jurul orelor 22.20, în timp ce se afla la domiciliu, său, a fost bătut.
La fața locului s-a deplasat patrula de sigurantă publică din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, care din primele cercetari a stabilit faptul că apelantul, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu Valentin A. și Iulian G., ambii din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, pe fondul consumului de băuturi alcolice și în urma unor discuții în contradictoriu, a fost lovit peste față, de cei doi din urmă.
Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea acordării unui consult de specialitate, Iulian P. fiind diagnosticat cu „TCF ușor prin agresiune, (în stare de ebrietate)” și nu necesită internare.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „lovirea sau alte violențe”.
