La data de 02.12.2021, la ora 22.15, în timp ce patrulau pe DC54, pe raza satului Poiana, comuna Zvoriștea, lucrătorii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au oprit pentru control, autoturismul marca Audi A4, prin folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție.
Lucrătorii de poliție au solicitat conducătorului auto, care se afla împreună cu Eusebiu F. în autoturism, să prezinte pentru control documentele personale și ale autoturismului, acesta conformându-se. Cu această ocazie s-a stabilit că acesta se numește Ioan D. și este din satul Poiana, comuna Zvoriștea. Întrucât emana halenă alcoolică, Ioan D. a fost condus în municipiul Suceava, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
