FOTO Ilustrativ
Ritmic Suceava

La 09.10.2021, la ora 02.50, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Rădăuția observat ieșind de pe strada Cuza Vodă, un autoturism, care la vederea echipajului de poliție, a mărit viteza de deplasare. Întrucât prezenta suspiciuni, s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, constatând că este un autoturism VW. Autoturismul în cauză a fost urmărit pe străzile Ștefan cel Mare, respectiv Iraclie Porumbescu, unde a și fost oprit, folosindu-se semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție.

S-a procedat la identificarea conducătorului auto, stabilind că se numește Daniel F., de 34 de ani, din municipiul Rădăuți, care se afla singur în autoturism. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.        

Daniel F. a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind  infracțiunea de „refuz de la prelevarea de mostre biologice”.

Acesta a prezentat certificatul verde care atestă vaccinarea anti-Covid19.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here