La 30.11.2021, la ora 22.30, lucrătorii Poliției Orașului Salcea au fost sesizați telefonic de către Alina P., din orașul Salcea, cu privire la faptul că un grup de tineri fac scandal la poarta locuinței sale.
În seara de 30.11.2021, în jurul orei 22.30, Lucian T., de 24 ani, Florin P., de 18 ani, Iulian Ș., de 19 ani, Gabriel O., de 17 ani, Adrian C., de 16 ani și Victor P., de 16 ani, toți din orașul Salcea, se deplasau pe strada Victoriei. Când au trecut prin dreptul locuinței familiei P., din orașul Salcea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au intrat în conflict cu Florin P., de 21 ani, Bogdan P., de 16 ani, și mama acestora Alina P., adresându-și reciproc injurii și expresii jignitoare. Conflictul a escaladat, iar între Florin P. și de cealaltă parte Lucian T. și Florin P. a avut loc o altercație, împrejurare în care primul i-a lovit pe ceilalți doi. În urma altercației Florin P. a suferit o contuzie în zona capului solicitând deplasarea la fața locului a unei ambulanțe.
La fața locului a sosit un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava care l-a transportat pe tânăr la Secția UPU Suceava în vederea efectuării de investigații suplimentare. Un prim diagnostic al medicului de pe echipajul medical care a intervenit fiind de „contuzie zona parietală dreapta produsă prin lovire”.
În cauză, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”.
Totodată un număr de 9 persoane implicate în scandal, au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 13.750 lei.
De asemenea vor fi efectuate verificări cu privire la deținerea certificatului verde covid, întrucât nu au fost identificate toate persoanele implicate la fața locului, urmând ca în caz contrar, cei în cauză să fie sancționați cu amendă conform Legii 55/2020, având în vedere că scandalul a avut loc după orele 22.00.
