La 04.01.2022, în jurul orei 17.55, Alexandra M., în vârstă de 26 ani, din satul Poieni, comuna Udești, în timp ce conducea autoturismul Renault pe DJ 208B, din direcția Verești către Udești, l-a surprins pe Mihai S., de 44 de ani, din orașul Liteni, care se deplasa pe partea carosabilă, din direcția Udești către Verești, pe sensul de mers Verești-Udești.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui Mihai S., care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde i s-a stabilit următorul diagnostic preliminar: „contuzie lombara”, nu rămâne internat.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi s-a procedat la recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Mihai S. a fost testat cu aparatul etilotest la Spitalul Județean Suceava, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.