La data de 23.10.2021, în jurul orei 19.41, Ovidiu O., de 62 de ani, în timp ce conducea autoturismul Ford Fiesta, la pătrunderea pe strada Calea Bucovinei printr-un viraj la stânga din parcarea special amenajată a supermarketului Penny din municipiul Câmpulung Moldovenesc, având direcţia de deplasare spre orașul Gura Humorului, l-a surprins şi accidentat pe Dumitru D., în vârstă de 41 de ani, din comuna Moldovița, ce traversa în calitate de pieton, partea carosabilă prin loc nepermis traversării şi fără să se asigure corespunzător.
În urma impactului, Dumitru D. a suferit leziuni ușoare, fiind preluat şi transportat de către un echipaj al Ambulanţei la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticat cu TCC ușor (fără pierderi de cunoştinţă).
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior i s-a recoltat o mostră biologică de sânge.
De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest şi pietonul, acesta având o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.