La 21.11.2021, la ora 07.35, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni – Biroul de Ordine Publică, în timp ce executau atribuţiile de serviciu pe raza municipiului Fălticeni, au observat un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii care se deplasa de pe strada 2 Grăniceri, varianta trafic greu, pe strada Victoriei din municipiul Fălticeni, la volanul acestuia se afla o persoană de sex masculin, iar în partea din dreapta faţă o persoană de sex feminin.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că cele două persoane se numesc Gabriel A., de 31 ani, din municipiul Fălticeni şi Delia D., de 26 ani, cu domiciliul în satul Cotu Băii, comuna Fântâna Mare.
În urma verificării în baza de date ale Poliţiei Române s-a constatat faptul că Gabriel A. are permisul de conducere suspendat.
La sediul poliţiei cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost sancţionat pentru conducerea autovehiculelor având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și întrucât acesta nu deţinea un contract de asigurare de răspundere civilă auto, fiindu-i reţinute plăcuţele de înmatriculare şi autorizaţia de circulaţie provizorie eliberându-se dovadă fără drept de circulaţie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul cu permis de conducere suspendat”.
