La 28.10.2021, la ora 01.49, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 de către Agripina C., din municipiul Fălticeni, cu privire la faptul că Mihai B., din aceeași localitate, i-a spart un geam de la locuința acesteia.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că Agripina C. este o persoană vârstnică și locuiește în municipiul Fălticeni. Susnumita solicită ocazional sprijinul vecinului ei de stradă, respectiv Mihai B. pentru a o ajuta la treburi gospodărești.
La 28.10.2021, în jurul orei 01.30, Mihai B. pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice a pătruns fără drept în curtea locuinței Agripinei C..
Cu această ocazie susnumitul a insistat la una din ușile de acces de la locuința în cauză pentru a consuma băuturi alcoolice. Agripina C. nu i-a permis accesul în locuință, însă Mihai B. a forțat ușa de acces de la bucătăria locuinței ocazie cu care a distrus cu pumnul geamul de la ușa de acces. În continuare susnumitul a pătruns, fără drept în interiorul bucătăriei, ocazie cu care a împins-o pe Agripina C., iar aceasta a căzut pe pardoseala camerei, suferind leziuni ușoare la nivelul mânii drepte.
În timpul efectuării cercetării la fața locului, Mihai B. a revenit la locuința victimei și având în vedere că era agitat psihomotor a fost preluat de către polițiști în vederea transportării acestuia la Secția de Neuropsihiatrie Burdujeni.
Susnumita solicită efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, „violare de domiciliu” și „distrugere”, fiind întocmit dosar penal în acest sens.
Mihai B. a fost sancționat contravențional și cu amendă privind lipsa declarației pe timpul nopții cât și a faptului că nu a purtat mască de protecție.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „lovirea sau alte violențe”, „violare de domiciliu” și „distrugere”.
