Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un fălticenean a murit după ce a căzut cu capul de asfalt

La data de 06.10.2021, la ora 12.15, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată telefonic despre faptul că la UPU Suceava a decedat o persoană.   

La data de 09.09.2021, un echipaj al Ambulanței Fălticeni l-a preluat de pe strada Republicii pe Gheorghe T., 66 ani, și l-a transportat la CPU Fălticeni, iar ulterior a fost transportat la UPU Suceava fiind diagnosticat cu traumatism cranio cerebral, comă.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că din cauza stării avansate ebrietate Gheorghe T. s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt lovindu-se în zona capului.

La data de 06.10.2021, la ora 00.30, acesta a decedat în timp ce era internat la Spitalul Județean Suceava.

Nu sunt suspiciuni cu privire la mecanismul producerii leziunilor.

Cadavrul lui Gheorghe T. se află la morga Spitalului Județean Suceava. în vederea efectuării necropsiei

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles