FOTO Ilustrativ
Ritmic Suceava

La data de 24.11.2021, la ora 17.45, un echipaj de poliţie a oprit pentru control un autoturism BMW care circula pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.

În momentul opririi, autoturismul în cauză era condus de Adi P., din municipiul Vatra Dornei, care a declarat verbal că nu are asupra sa documentele personale și ale mașinii. Cu ocazia interogării bazei de date s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.

Întrucât emana halenă alcoolică, Adi P. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.          

Cu ocazia verificării în baza de date a autoturismului marca BMW s-a constatat că acesta are ITP-UL expirat din data de 03.04.2020 și nu are o asigurare obligatorie RCA valabilă, iar proprietarul figurează ca fiind Dan C., din județul Cluj. De asemenea s-a stabilit faptul că autoturismul aparţine în prezent prietenei suspectului, care i-a încredinţat acestuia autoturismul spre a fi condus.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”şi „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere”, suspectul fiind reținut pentru 24 de ore.

De asemenea, faţă de Adi P. au fost luate şi măsuri de sancţionare contravenţională cu amendă pentru conducere sub influenţa alcoolului şi ITP expirat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here