Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost descoperit decedat pe malul drept al Râului Bistrița, într-o râpă din zona „Braniște” din orașul Broșteni, pe 9 ianuarie 2025.
Descoperirea a fost raportată la 112 de un vecin al victimei, Mihai H., care a bănuit că ar putea fi vorba despre Dinu Olteanu, dispărut de aproximativ două săptămâni.
Poliția a confirmat ulterior identitatea bărbatului. Victima, cunoscută ca fiind consumatoare de alcool și având plecări frecvente de la domiciliu, locuia singură și fusese recent eliberată din închisoare, unde ispășise o pedeapsă pentru omor.
Echipajele SMURD prezente la fața locului au constatat decesul, iar cadavrul nu prezenta urme de violență.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru autopsie.
Poliția a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar cercetările continuă.
Dinu Olteanu a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru omor.
În toamna anului 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dinu Olteanu, din oraşul Broşteni, pentru comiterea infracţiunii de omor. Anchetatorii au stabilit că individul este necăsătorit şi din lun august 2015 a lucrat ca cioban la o stână, amplasată în zona denumită „Obcioara de Jos” de pe raza oraşului Broşteni. La această stână a lucrat victima Mihai Dobreanu, de 59 de ani, din oraşul Broşteni, alături de P.L., C.A. şi baciul M.I.
În cursul zilei de 3 septembrie 2015, fiecare şi-a îndeplinit sarcinile şi obligaţiile pe care le avea timp în care au consumat cu toţii băuturi alcoolice, potrivit declaraţiilor inculpatului opt litri de vin şi 500 de mililitri de rom. În jurul orei 15.00, în timp ce era în curtea stânei, împreună cu victima Mihai Dobreanu şi M.I., inculpatul le-a spus acestora că vrea să plece acasă motivând că are de rezolvat nişte treburi personale. Atât M.I. cât şi victima s-au opus vehement plecării inculpatului punându-i în vedere acestuia să îşi termine treburile pe la stână întrucât era multă treabă şi lipsa acestuia ar fi îngreunat situaţia.
Pe fondul consumului de băuturi alcoolice între inculpat pe de o parte şi Mihai Dobreanu şi M.I., pe cealaltă parte, s-a iscat în mod spontan o situaţie conflictuală, împrejurare în care M.I., l-a prins cu mâinile de piept pe Dinu Olteanu în încercarea de a-l opri şi de a se întoarce la muncă. La scurt timp după acestea, Mihai Dobreanu l-a lovit pe inculpat cu pumnul în faţă. Iritat fiind peste măsură de situaţia creată şi de faptul că nu era lăsat să plece, Olteanu a scos din buzunarul pantalonilor cu care îmbrăcat un briceag şi i-a aplicat victimei o lovitură cu acel obiect iniţial în zona hemitoracelui drept, iar mai apoi la nivelul toracelui şi a braţului drept. În urma loviturii, victima s-a prăbuşit în iarbă sângerând abundent.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, inculpatul Dinu Olteanu a intenţionat să îl lovească şi M.I. strigând către acesta „stai că te omor şi pe tine”. Fiindu-i frică să nu fie agresat, M.I. a luat-o la fugă, a sărit gardul împrejmuitor al stânei fiind urmărit pe o porţiune de câţiva zeci de metri de către inculpat. Văzând că nu îl poate ajunge, Dinu Olteanu a renunţat să îl urmărească pe acesta, s-a întors la stână, iar mai apoi a coborât prin pădure spre oraşul Broşteni. Potrivit acestuia, pe drum a pierdut cuţitul cu care înjunghiat victima.
În apropiere de oraş, având semnal la telefonul mobil, a sunat la 112 şi a povestit fapta comisă. Victima a fost transportată iniţiat cu maşina de Dumitru A. de la stână spre Spitalul din municipiul Vatra Dornei, iar pe raza localităţii Crucea a fost preluat de o ambulanţă, medicii constatând decesul. Conform concluziilor raportului medico – legal de necropsie emis de CML Câmpulung Moldovenesc, moartea lui Mihai Dobreanu a fost violentă, cauzată de hemoragii externe şi interne consecutiv unor plăgi tăiate – înţepate penetrante în cavităţile toraco – abdominale.