Ritmic Suceava

La 15.12.2021, în jurul orei 16:05, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că Valentin Pașcan, de 43 ani, din localitate, aflat în stare avansată de ebrietate, a efectuat acte obscene în public, în prezența a 2 minore de 12 și respectiv 14 ani, fără a exista contact fizic sau a agresa vreo persoană.

Din verificările efectuate s-a stabilit că, la data de 15.12.2021, în jurul orei 15.00, două minore, în timp ce se plimbau pe strada Pârâul Deia, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, s-au intersectat cu Valentin Pașcan, în vârstă de 43 ani, aflat în stare de ebrietate. Acesta s-a oprit, și-a dat pantalonii în jos și a făcut gesturi obscene. Profitând de faptul că Valentin Pașcan se afla în stare avansată de ebrietate, minorele s-au îndepărtat și au apelat numărul unic de urgență 112.

Echipajele de poliție s-au deplsat în zona indicată, unde l-au găsit și încătușat pe bărbatul de 43 de ani, acesta fiind transportat la sediul poliției pentru audieri.

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reținerea suspectuluiValentin Pașcanpentru 24 ore, urmând ca la 16.12.2021 să fie prezentat cu propunerea luării unei măsuri preventive.

A fost înregistrat dosarul penal în cadrul căruia se efectuează cercetări privind comiterea infracțiunilor de „corupere sexuală a minorilor” și „ultraj contra bunelor moravuri”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here