La 05.11.2021, la ora 18.05, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza satului Molid, s-a comis un accident cu victimă, autorul, conducătorul unui TIR, a plecat de la fața locului.
Nicolae R., de 53 de ani, a oprit autoturismul VW Golf, pe partea dreaptă a străzii, direcția de deplasare Molid – Vama, a coborât cu intenția de a se deplasa la o cunoștință care locuia pe partea opusă a locului de oprire. În timp ce aștepta trecerea autoutilitarelor și autoturismelor pentru a putea traversa, un camion marca MAN l-a agățat și trântit pe carosabil, continuându-și deplasarea.
Cu ocazia activităților desfășurate, autoutilitara în cauză a fost identificată în comuna Vama, conducătorul auto fiind identificat în persoana lui Dan S., de 58 ani, din comuna Bujoreni, sat Malu Alb, județul Vâlcea, care prezenta halenă alcoolică.
În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporală a lui Nicolae R., care a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde a fost diagnosticat cu „contuzie regiune lombară dreapta şi gambă dreapta, contuzie toraco abdominală, luxaţie metatarsofalangiană”, fiind transferat la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar pentru pieton a rezultat o concentratie alcoolică de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestora”.
