La 02.09.2021, în jurul orei 00.30, Ion P., din municipiul București, fiind însoțit de Dumitru A., din comuna Vama, s-au deplasat în municipiul Câmpulung Moldovenesc. În timp ce se aflau pe strada Calea Bucovinei, cei doi s-au întâlnit cu doi tineri. În momentul în care persoana vătămată a deschis borseta și a scos portofelul pentru a-și căuta niște bani, unul dintre tineri, i-a sustras din mână persoanei vătămate portofelul în care se afla o sumă de bani fără a putea preciza cu exactitate cuantumul. După sustragerea portofelului, tânărul a fugit de la fața locului împreună cu celălalt, amenințându-i totodată pe cei doi cu acte de violență dacă îi vor urmări sau vor sesiza fapta.
În cursul dimineții de 02.09.2021, în jurul orei 07.00, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de lucrătorii BIC Câmpulung Moldovenesc, persoanele bănuite au fost depistate pe linia de cale ferată din apropierea Gării Câmpulung Est. Cu ocazia depistării, unul dintre autori a fost prins și imobilizat stabilindu-se ca fiind Leonard – Gabriel S., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în vârstă de 17 ani, iar celălalt s-a sustras, ulterior stabilindu-se că s-a deplasat în municipiul Suceava. Cu privire la cel de al doilea autor s-a stabilit că se numește Andrei G., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în vârstă de 19 ani și a fost identificat ulterior.
În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei doi autori, reținându-se în sarcina lui Leonard Gabriel S. „complicitate la tâlhărie calificată”, iar față de Andrei G. s-a reținut comiterea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus măsura preventivă a reținerii față de cei doi suspecți, pentru 24 de ore, fiind escortați și încarcerați în Arestul IPJ Suceava, urmând ca la 03.09.2021, aceștia să fie prezentați procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Cu ocazia cercetărilor a fost recuperată suma de 2.180 de lei de la suspectul Andrei G..