La data de 08.12.2021, la ora 22.05, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe raza satului Moara Carp, comuna Moara, lucrătorii SPR 9 Șcheia au oprit pentru control prin folosirea semnalelor acustice și luminoase alte autospecialei de poliție, autoturismul Volkswagen, care se deplasa din sensul opus, respectiv pe direcția Moara Nica – Moara Carp.
După ce s-au prezentat și declinat calitatea, lucrătorii de poliție au solicitat conducătorului auto documentele personale și ale autoturismului, acesta prezentând cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și polița RCA și a declarat faptul că are permisul de conducere reținut pentru o infracțiune la regimul rutier. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că conducătorul auto se numește Vasile D., din comuna Bosanci.
De asemenea, în calitate de pasager pe locul din dreapta fața a fost identificat Adrian M..
S-au efectuat verificări în baza de date ocazie cu care s-a stabilit că Vasile D. are dreptul de a conduce suspendat – având o abatere la regimul rutier din data de 23.12.2020. În continuare, Vasile D. a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, Drăgoi Vasile a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.305 lei întrucât autoturismul Volkswagen Passat are inspecția tehnică periodică expirată din data de 04.12.2021.
În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
