Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.V., în vârstă de 73 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
În fapt, ca urma a probelor administrate la dosar, s-a reţinut că în perioada 2016 – 2017, inculpatul, cu intenţie, și-a pus la dispoziție apartamentul proprietate personală de pe raza municipiului Suceava, numitelor M.C.V., S.A.C și B.L., înlesnindu-le acestora întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, la rândul său inculpatul obținând foloase patrimoniale de pe urma acestor activităţi.
Dosarul a fost instrumentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul de Investigaţii Criminale.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.