La data de 21 aprilie 2022, în jurul orei 11.15, Costel N., de 67 de ani, din localitatea Ostra, în timp ce conducea scuterul pe DJ 177A, pe raza localității Ostra, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției, s-a dezechilibrat și s-a răsturnat pe partea carosabilă, lovindu-se în zona capului.
În urma accidentului a rezultat rănirea lui Costel N., care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
