La 02.01.2022, lucrătorii Secției nr. 14 Poliție Rurală Vama, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au fost sesizați prin apel 112 de către Nicoleta T., din comuna Moldovița, despre faptul că fostul soțul face scandal la domiciliu și a agresat-o fizic.
La fața locului s-a constatat că aspectele reclamate se confirmă. Mihăiță M. aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, pe fondul unui conflict spontan avut cu fosta soție, a început să provoace scandal la domiciliul comun, a amenințat-o pe aceasta cu acte de violență și a lovit-o cu pumnul în zona brațului stâng, provocându-i leziuni.
Având în vedere că la sosirea lucrătorilor de poliție Mihăiță M. se afla în podul casei, având asupra sa un topor și se manifesta agresiv, a fost solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul SAS Suceava, intervenindu-se în forță, agresorul fiind imobilizat și încătușat.
În urma celor constatate a fost constituit dosarul de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”.
Având în vedere aspectele de mai sus, lucrătorii de poliție ai Secției 14 Poliție Rurală Vama au aplicat formularul de evaluare a riscului, fiind întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Astfel, la data de 02.01.2022, a fost emis ordinul de protecție provizoriu, împotriva lui Mihăiță M. valabil 5 zile.
Ulterior, Mihăiță M. a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc unde a rămas internat.
