Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Hănțești și-a reclamat soția la Poliție pentru că l-a bătut

Un nou caz de violență în familie a fost înregistrat în localitatea Hănțești, acolo unde un bărbat în vârstă de 53 de ani a solicitat sprijinul autorităților, reclamând că a fost agresat fizic de soția sa, în propria locuință. Incidentul a fost semnalat marți, 18 iunie 2025, la ora 15.22, printr-un apel la numărul unic de urgență 112.

Sesizarea a fost făcută de Vasile V., domiciliat în comuna Hănțești, care a reclamat că a fost împins de partenera sa de viață, acuzând dureri în zona toracică. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava, care l-a identificat pe apelant, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Din informațiile obținute în urma intervenției polițiștilor, bărbatul se afla la domiciliu împreună cu soția sa, Voinea Viorica, în vârstă de 54 de ani. Femeia a declarat că soțul său consumă alcool de două zile și că, în timp ce se deplasa prin holul locuinței, s-a lovit de o cutie de depozitare, suferind o excoriație în zona toracelui drept.

Polițiștii au aplicat procedura standard în astfel de situații și au completat formularul de evaluare a riscului. Conform răspunsurilor furnizate de bărbat, nu a rezultat existența unui pericol iminent asupra integrității sale fizice. Acesta a semnat formularul și a primit o cerere-tip pentru eventuala solicitare a unui ordin de protecție prin intermediul instanței.

Autoritățile au întocmit un proces verbal de constatare și au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”. Cazul urmează să fie analizat procedural pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles