La 09.10.2021, la ora 17.25, lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați prin 112 de către Mihai M., de 48 de ani, din comuna Dărmănești, cu privire la faptul că, în jurul orei 17.20, a fost agresat fizic pe raza localității Dărmănești, în proximitatea unui bar.
În ziua de 09.10.2021, în jurul orei 17.20, în timp ce persoana vătămată Mihai M. se afla în zona magazinului denumit popular ,,La Baltă” de pe raza satului Dărmănești, a fost agresat fizic de către Cristian S., de 36 de ani, din aceeași localitate, în timpul unui conflict iscat spontan, victima fiind lovită cu palma în zona feței și cauzându-i-se leziuni minore.
Victima nu a dorit intervenția unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, starea sa fiind stabilă, în afara oricărui pericol. De asemenea aceasta a fost informată că se poate adresa Serviciului de Medicină Legală Suceava în vederea obținerii unui certificat medico-legal care să ateste leziunile suferite în urma incidentului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violențe” .
