O tragedie zguduitoare a avut loc vineri, 16 mai 2025, în localitatea Botoșenița Mare, comuna Calafindești, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit spânzurat într-o anexă din curtea locuinței sale. Potrivit primelor cercetări, gestul extrem a fost comis în urma unui conflict personal și pe fondul consumului de alcool.
Alarma a fost dată în jurul orei 19.00, când un vecin al victimei, Ilie B., a alertat autoritățile printr-un apel la 112, anunțând că a descoperit o rudă spânzurată. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, care a confirmat tragica descoperire.
Victima, identificată ca fiind Mugur P., locuia singur în gospodăria sa din Botoșenița Mare. Începând cu luna noiembrie 2024, acesta avea o relație de concubinaj cu o femeie din satul Hârtop, Paraschiva G., însă cei doi nu locuiau împreună, ci se vizitau doar în weekenduri. În ziua fatidică, între cei doi a izbucnit un conflict verbal, amplificat de consumul de băuturi alcoolice. Ulterior, Mugur P. i-a transmis telefonic concubinei sale intenția de a-și pune capăt vieții.
Alarmată de cele auzite, femeia a apelat la un vecin al bărbatului pentru a verifica dacă amenințarea era reală. În scurt timp, bărbatul și tatăl acestuia au pătruns în curtea locuinței victimei, unde l-au descoperit pe Mugur P. spânzurat într-o anexă. Au fost alertate autoritățile și un echipaj medical a intervenit la fața locului, însă manevrele de resuscitare au fost inutile – decesul survenise deja.
Examinarea preliminară a cadavrului nu a evidențiat urme de violență, ceea ce susține ipoteza sinuciderii. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Cabinetul de Medicină Legală din Rădăuți pentru efectuarea autopsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Calafindești pentru a clarifica toate împrejurările care au condus la acest sfârșit tragic.
