La data de 07.01.2022, la ora 22.20, lucrătorii Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, au fost sesizaţi prin 112 de către personalul din cadrul SAJ Suceava cu privire la faptul că Vasile C., în vârstă de 31 de ani, din comuna Straja, a decedat la domiciliu în pofida manevrelor de resuscitare care i-au fost făcute.
Echipajul care s-a deplasat la fața locului, din primele verificări efectuate, a constatat că în imobilul din comuna Straja, a fost identificat Vasile C., în vârstă de 31 de ani, fără a prezenta semne vitale.
Din investigațiile și verificările efectuate s-a constatat faptul că Vasile C. acuza dureri de cap de circa o săptămână și stări de rău și amețeală. În seara zilei de 07.01.2022, în jurul orei 20.00, acesta i-a spus soției sale, Maria C., că se simte rău, după care a rămas inconștient în dormitorul imobilului, motiv pentru care membrii familiei au solicitat intervenția cadrelor medicale.
Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violență.
În locuință nu au fost identificate urme de răvășire care să creeze vreo suspiciune.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”.
