La data de 03.01.2022, la ora 22.41, Tribunalul Suceava a transmis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea privindu-l pe Ștefan Ovidiu Lahman, de 36 ani, domiciliat în comuna Moara, sat Moara Carp, condamnat la pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, raportat la infracțiunea de tentativă la omor.
Având în vedere cele sesizate s-a format o echipă operativă din 2 lucrători din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, 1 lucrător din cadrul Secției de poliție Burdujeni și 2 lucrători din cadrul IJJ Suceava, care s-au deplasat la adresa de domiciliu, ocazie cu care a fost identificată persoana în cauză.
I s-a adus la cunoștință numitului Lahman Ștefan Ovidiu conținutul mandatului de arestare, după care a fost condus la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia unde s-a procedat la prezentarea şi înmânarea unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava.
Ștefan Ovidiu Lahman a fost condus de o escortă constituită din 1 lucrător din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Șcheia, 1 lucrător din cadrul Secției de poliție Burdujeni și 1 lucrător din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al județului Suceava la Penitenciarul Botoşani, unde a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.
În anul 2020, fratele condamnatului l-a vizitat pe Ștefan Ovidiu Lahman. Pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, între cei doi a izbucnit un scandal, în urma căruia Ștefan Ovidiu Lahman a pus mâna pe un briceag și și-a înjunghiat fratele de mai multe ori.
În urma acestei altercații, victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava. Atunci cadrele medicale au stabilit faptul că bărbatul are nevoie de 22 – 25 de zile de îngrijiri medicale.
Agresorul este un bărbat care suferă de un handicap locomotor, motiv pentru care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile. În această ipostază se afla acesta și în momentul în care și-a înjunghiat fratele.
