Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat a ajuns cu botulism la Spitalul Județean Suceava după ce a mâncat zacuscă de pește făcută acasă. Medicii i-au salvat viața după o cursă contra cronometru

În luna martie, a fost diagnosticat și tratat primul caz de botulism din acest an. Un pacient de 60 de ani s-a prezentat în ambulatoriul de Neurologie pentru diplopie (vedere dublă) brusc instalată de câteva zile, cu un RMN cerebral efectuat care punea în evidență câteva leziuni neurologice motiv pentru care a fost internat în secția de Neurologie. Ulterior, pe baza simptomatologiei (diplopie, dificultăți la înghițirea lichidelor, dificultăți de respirație, absență tranzit intestinal de 5 zile) și anamnezei amănunțite (pacientul a declarat că a consumat zacuscă de pește făcută acasă), a fost solicitat consult de boli infecțioase, medicul ridicând suspiciunea de botulism.

Pacientul a fost transferat în secția de Boli Infecțioase dar cu supraveghere în ATI. I s-au recoltat probe de sânge pentru identificarea toxinei botulinice și s-a făcut comandă de urgență pentru ser antibotulinic care a ajuns și a fost administrat în 24 de ore de la ridicarea suspiciunii de infecție.

Dupa administrare, s-a constatat amelioarea simptomelor și dispariția diplopiei în 72 de ore , pacientul și-a reluat tranzitul, au dispărut treptat tulburările de deglutiție și respirație, fiind vindecat și externat după 10 zile.

Botulismul este o boală rară, extrem de gravă, provocată de neurotoxina botulinică eliberată de o bacterie. Omul o poate contracta prin ingestia de alimente contaminate (marea majoritate conserve incorect sterilizate) sau dacă o rană deschisa ajunge în contact cu sporii bacteriei. În absența unui tratament rapid, infecția provoacă paralizie, dificultăți severe de respirație și deces. Neurotoxina botulinică este una dintre cele mai agresive toxine cunoscute.

În ultimii doi ani a mai fost diagnosticat un singur pacient cu botulism, care a fost salvat.

„Anamneza atent realizată de medicul neurolog și solicitarea consultului de boli infecțioase, au ridicat suspiciunea de botulism, moment în care a început o cursă contra cronometru pentru procurarea serului antibotulinic, salvator pentru pacient. Pe tot parcursul internării, au fost excluse și alte patologii neurologice (boala Lyme, Myastenia Gravis ). Echipa a fost formată din medic neurolog dr. Dana Neagu, medic anestezist dr. Ștefan Violeta, farmacist șef Alina Apopei, medic infecționist dr. Monica Terteliu Băițan și întregul colectiv al secției de Boli Infecțioase. Cazul acesta demonstrează importanța anamnezei amănunțite și a consultului interdisciplinar”, a declarat doctorul Monica Terteliu, medic șef secție Boli Infecțioase.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles