La data de 3 mai 2022, la ora 20.34, Andrei C., de 33 de ani, din comuna Boroaia, a anunțat prin 112 faptul că și-a călcat fiul cu tractorul și este mort.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că accidentul s-a produs în curtea lui Andrei C., în timp ce bărbatul manevra utilajul pentru a-l parca.
În urma accidentului a rezultat decesul lui Nectarie C., în vârstă de trei ani, fiul apelantului.
Andrei C. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
