Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Triciclistul buclucaș din Suceava a fost implicat într-un nou accident rutier produs de către o tânără din Dumbrăveni

La data de 27.10.2021, la ora 14.00, polițiștii Biroului Rutier Suceava au fost sesizați despre faptul că la secţia UPU a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava s-a prezentat o persoană de sex masculin, care a declarat că este victima unui accident rutier, produs pe strada Universității din municipiul Suceava, la data de 26.10.2021, ora 09.30.

Din primele verificări s-a stabilit că, la data de 26.10.2021, în jurul orei 09.30, Roxana B., de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, a condus autovehiculul Opel, pe strada Universității din municipiul Suceava, din direcția „Stadion Areni” – „bulevardul George Enescu”, iar la efectuarea virajului stânga spre „SC Monti Cond Serv SRL” nu a acordat prioritate de trecere unei triciclete electrice, condusă pe drumul prioritar din direcția opusă de Ștefan M., de 29 ani, localnic, și a intrat în coliziune cu acesta.

Conducătorii de vehicule implicați în accidentul de circulație au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru fiecare în parte. În prezența cadrelor medicale ajunse la fața locului, Ștefan M. a refuzat sub semnătură deplasarea la Spitalul Judeţean Suceava. Ulterior, conducătorii auto s-au prezentat la Poliția municipiului Suceava – Biroul Rutier și au declarat în scris faptul că accidentul rutier a fost soldat doar cu avarii. Au fost identificate avariile autovehiculelor și s-au eliberat autorizaţiile de reparaţie.

Faţă de Roxana B. s-a luat măsura sancţionării contravenţionale și i s-a reținut permisul de conducere și s-a eliberat dovada înlocuitoare, cu drept de circulaţie de 15 zile.

În cursul zile de 27.10.2021, Ștefan M. s-a prezentat pentru investigații medicale la UPU a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi i s-a stabilit următorul diagnostic preliminar: „contuzie umăr stâng și contuzie genunchi stâng”.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles