O clipă de neatenție a fost de ajuns pentru ca o după-amiază obișnuită în comuna Calafindești să se transforme într-o intervenție de urgență pentru echipajele medicale și poliție. Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în jurul orei 14.00, vineri, 2 mai 2025, pe drumul județean DJ 209D.
Potrivit primelor informații, Gabriel R., un tânăr din Calafindești, se deplasa cu o motocicletă Yamaha pe direcția Siret–Calafindești, avându-l ca pasager pe Eduard A., tot din Calafindești. La un moment dat, motocicleta a intrat în coliziune frontală cu o bicicletă condusă de Ionela P., o localnică aflată pe sensul opus de mers, care ar fi pătruns brusc pe banda motocicletei.
Impactul a fost inevitabil și a dus la avarierea ambelor vehicule, dar și la rănirea celor trei implicați. Gabriel R. a suferit o contuzie la membrul superior drept, în timp ce pasagerul său, Eduard A., a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral. Amândoi au fost transportați de urgență la Spitalul de Boli Cronice din Siret. Biciclista, Ionela P., a suferit un traumatism ușor și a fost dusă pentru îngrijiri medicale la Spitalul Municipal din Rădăuți.
Testarea alcoolscopică a conducătorului motocicletei a arătat că acesta nu consumase alcool, rezultatul fiind negativ, 0,00 mg/l. În cazul biciclistei, testarea nu a putut fi efectuată la fața locului din cauza stării sale de sănătate.
Cazul este acum investigat de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Siret, sub coordonarea unui procuror, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.