La 22.10.2021, la ora 18.45, lucrătorii Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus au fost sesizaţi telefonic prin 112 cu privire la faptul că Elisabeta P., de 45 ani, din satul Falcău, comuna Brodina, a reclamat producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La 22.10.2021, în jurul orei 18.40, Florentin B., de 45 ani, din comuna Bilca, în timp ce conducea atelajul hipo încărcat cu material lemnos pe strada Calea Cernăuți din orașul Vicovu de Sus, înspre comuna Vicovu de Jos, a intrat pe sensul opus de deplasare intrând în coliziune laterală cu autoturismul Audi A3 condus de Elisabeta P., din satul Falcău, comuna Brodina.
Din verificări a rezultat faptul că Florentin B. nu deținea documente cu privire la proveniența materialului lemnos, motiv pentru care a fost condus la Ocolul Silvic Putna.
Organele silvice au procedat la inventarierea materialului lemnos, identificându-se cantitatea totală de 2,49 mc lemn foc specia molid în valoare de 236,26 lei. Față de conducătorul atelajului hipo s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu avertisment.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
