Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Tragedie în Bălăceana. Un bărbat a fost găsit decedat în beciul locuinței

Un bărbat din comuna Bălăceana a fost găsit fără viață în dimineața zilei de sâmbătă, 5 aprilie 2025, în beciul propriei locuințe. Descoperirea a fost făcută chiar de fratele acestuia, care, îngrijorat că nu mai reușea să ia legătura cu el de mai bine de cinci zile, a mers la fața locului pentru a verifica dacă este în regulă.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat în jurul orei 10.45 de către Vasile Ț., din satul Brașca, comuna Ilișești, care a anunțat autoritățile că l-a găsit pe fratele său, Ioan U., decedat în beci.

Potrivit acestuia, în jurul orei 10.00, a ajuns la domiciliul fratelui său din Bălăceana, întrucât acesta nu mai răspundea la telefon. După ce l-a căutat în locuință și prin curte, bărbatul a extins căutările în anexele gospodăriei. L-a găsit căzut în beci, fără semne vitale, și a alertat imediat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și polițiștii Secției de Poliție Rurală Șcheia. Conform primelor evaluări, nu există suspiciuni de omor, iar anchetatorii iau în calcul o moarte survenită pe fondul unor probleme medicale. Bărbatul locuia singur, era cunoscut ca fiind consumator de alcool și avea mai multe afecțiuni de sănătate.

Trupul neînsuflețit al lui Ioan U. a fost ridicat de angajații unei firme de pompe funebre și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

În acesst caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte ale morții.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles