FOTO RadioAS Suceava
Ritmic Suceava

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia a criticat rezultatele obținute de premierul Nicolae Ciucă în urma maratonului de întâlniri pe care acesta l-a avut la Bruxelles.

„PSD se vede nevoit să constate că este o mare diferență între așteptările românilor și ceea ce efectiv a obținut premierul Nicolae Ciucă, după maratonul întâlnirilor de la Bruxelles. Ajustarea PNRR este, în mod evident, o necesitate. Viața românilor depinde pe termen mediu și lung de eliminarea sau corectarea unor prevederi absurde, negociate pentru PNRR de către USR și PNL-ul de pe vremea  lui Orban și Cîțu. În acest sens trebuie spus că partidul nostru a intrat la guvernare pentru ca România să traverseze cât mai bine crizele majore actuale. Drept dovadă a venit cu soluții esențiale, a contribuit decisiv la configurarea unor politici economice și sociale. De aceea PSD nu poate rămâne indiferent, nu poate să tacă și nu poate permite aplicarea unor absurdități care afectează direct viața oamenilor. Drept consecință, considerăm că este de neînțeles de ce România ar trebui să închidă termocentralele pe cărbune și să închidă minele, în vreme ce Germania, de exemplu, demolează câmpuri de eoliene și chiar localități, pentru extinderea exploatărilor de cărbune destinate producției de energie. Iar în privința irigațiilor este de netăgăduit cât sunt de importante acestea  pentru siguranța alimentară atât a României, cât și a Uniunii Europene. De aceea se impune finanțarea extinderii acestora prin PNRR, mai ales că proiectul făcut de Ministerul Agriculturii respectă întocmai cerințele europene în privința folosirii judicioase și sustenabile a apei și energiei. Acestea sunt mize majore, pentru care PSD a militat cu consecvență. Și va continua să o facă, în pofida rezultatului vag al vizitei premierului la Bruxelles. De altfel, în conferința de presă a prim-ministrului Ciucă acesta a repetat des sintagma «am discutat», fără însă a angaja cu fermitate un anume rezultat obținut. Dar nu putem spune că acest «rezultat» ne miră. Colegii de la PNL ne-au obișnuit mai mult cu vorbitul, în timp ce noi suntem obișnuiți mai mult cu făcutul”, a declarat senatorul Ioan Stan.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here