Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava (SCDA), una dintre instituțiile-cheie în domeniul cercetării agricole din nordul țării, se confruntă cu un fenomen alarmant: pierderea treptată a terenurilor destinate cercetării în favoarea unor proiecte imobiliare. Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu trage un semnal de alarmă și îl interpelează oficial pe ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, cerând explicații publice și acțiuni concrete.
Într-o interpelare adresată ministrului de resort, Veronica Grosu acuză o strategie sistematică de deposedare a Stațiunii de Cercetare de terenurile aflate în administrarea sa. Potrivit parlamentarului sucevean, începând cu anul 2009, printr-o serie de hotărâri de guvern succesive, suprafața SCDA Suceava a fost redusă drastic, de la 935,08 hectare la doar 579,58 hectare.
„Statul român nu finanțează cercetarea în agricultură, apoi spune că nu mai este nevoie de aceste terenuri agricole, invocându-și propria culpă. Mai grav, se sprijină clientela politică cu terenuri pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare, în dauna cercetării”, acuză deputatul Grosu.
În documentul transmis ministrului Agriculturii, parlamentarul sucevean amintește cadrul legal care ar trebui să protejeze aceste terenuri. Astfel, potrivit articolului 35 din Legea 18/1991, terenurile proprietate de stat, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare științifică, „aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora”. De asemenea, Legea 213/1998 și Constituția României întăresc caracterul inalienabil al acestor bunuri.
„Prin Hotărârea Guvernului 1460/2006 a fost stabilit inventarul bunurilor SCDA Suceava. Acest cadru legal este clar și fără echivoc: terenurile stațiunii nu pot fi înstrăinate, vândute sau transferate. Totuși, în mod sistematic, aceste prevederi sunt ignorate, iar terenurile sunt scoase din administrarea stațiunii și direcționate spre alte destinații”, se arată în interpelare.
Deputatul subliniază și rolul esențial al cercetării agricole, precizând că SCDA Suceava funcționează în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, forul național de coordonare a cercetării științifice în agricultură, zootehnie, medicină veterinară, industrie alimentară, dezvoltare rurală și protecția mediului.
„Azi tragem un semnal de alarmă. Cerem Ministerului Agriculturii să își facă datoria și să apere cercetarea agricolă. Este inadmisibil ca terenurile destinate progresului științific să fie cedate intereselor imobiliare”, mai spune deputatul Veronica Grosu.
În finalul interpelării, parlamentarul cere un răspuns clar la două întrebări esențiale:
- La ce dată veți finanța la nivel optim cercetarea în domeniul agriculturii?
- La ce dată veți reda stațiunilor de cercetare-dezvoltare terenurile destinate cercetării care sunt inalienabile conform Constituției României?
