Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Scandal la o sală de jocuri din Suceava. Un client beat a împins o angajată și le-a spus polițiștilor că a uitat cum îl cheamă

Scandal la o sală de jocuri din municipiul Suceava, duminică seară, 5 iulie 2026, după ce un bărbat aflat într-o stare avansată de ebrietate a devenit agresiv cu o angajată și a refuzat să se legitimeze în fața polițiștilor, susținând că nu își mai amintește cum se numește. Incidentul a fost sesizat prin numărul unic de urgență 112 în jurul orei 20.15 de către Anca H., angajată a sălii de jocuri Imperial situate în vecinătatea stației Peco OMV.

La fața locului s-a deplasat de urgență o patrulă mixtă din cadrul Biroului de Ordine Publică, oamenii legii identificând-o pe apelantă însoțită de Adrian C., de agresorul Ionuț Cerlincă și de doi agenți ai societății de pază RPG. Din primele verificări a reieșit că starea de tensiune a început în jurul orei 20.00, când Ionuț Cerlincă a intrat în incinta localului fiind vizibil sub influența băuturilor alcoolice.

Văzând starea în care se află bărbatul, angajata i-a solicitat imediat să părăsească incinta. Nemulțumit de refuzul de a fi primit, suceveanul a devenit violent și a împins-o pe femeie. Un alt bărbat aflat în sală, Adrian C., a intervenit promt pentru a o proteja pe angajată și a reușit să îl îndepărteze pe individ, moment în care femeia a activat butonul de panică pentru a chema firma de pază și a sunat totodată la poliție. Angajata agresată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a refuzat completarea documentelor pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii au trecut direct la imobilizarea agresorului, căruia i s-a efectuat un control corporal amănunțit. În momentul în care i s-au solicitat datele de identificare, bărbatul a refuzat să colaboreze și le-a declarat sfidător agenților că nu își mai aduce aminte cum se numește. Identitatea sa reală a fost stabilită abia după ce polițiștii i-au găsit actul de identitate în buzunare, în urma percheziției corporale.

Ionuț Cerlincă a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost sancționat contravențional în baza Legii 61/1991 republicată cu o amendă în valoare de 3.000 de lei pentru refuzul de a părăsi localul, proferarea de injurii și refuzul de legitimare. De asemenea, pe numele său a fost întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate de lucrătorii din cadrul Compartimentului Proximitate.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles