Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sărbătoare mare în comuna Calafindești de Sfânta Maria Mică. Ediția a XXVI-a a festivalului „Hora de la Calafindești” aduce artiști îndrăgiți și premierea cuplurilor de aur

Locuitorii comunei Calafindești și oaspeții din întreaga zonă sunt așteptați marți, 8 septembrie 2026, începând cu ora 15.00, la o nouă ediție de sărbătoare a tradiționalului eveniment folcloric „Hora de la Calafindești”. Ajunsă la ediția a XXVI-a, manifestarea organizată de Primăria și Consiliul Local Calafindești promite un program artistic maraton, plin de muzică populară, dansuri tradiționale și momente dedicate comunității.

Debutul sărbătorii va avea loc la ora 15.00 cu festivitatea oficială de deschidere, în cadrul căreia vor fi premiate cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie, urmată de un moment muzical susținut de Ana Maria Racolta. De la ora 15.30, atmosfera va fi întreținută de Fanfara „Trandafirul” din Calafindești, coordonată de Gheorghe Diaconescu.

Începând cu ora 16.00, scena va găzdui un maraton folcloric deschis de Grupul vocal „Mugurașii Bucovinei” (coordonat de prof. Ana Maria Apetroae) și Ansamblul folcloric „Trandafirul” din Calafindești (coordonat de Alexandru Buchi). Vor urma evoluțiile Ansamblului „Cervona Kalena” din Negostina, urmate de recitalurile tinerilor solisti locali Oana Alexei, Anastasia Barbir, Maya-Sara Nicolaiciuc, Maura Ștefania Buchi, Anastasia Lauric, Valentina Labiuc, Ana Maria Stremciuc, Lavinia Alexei, Alexia Huțuleac și Paula Ivanovici. Invitații speciali ai ediției din acest an sunt membrii Ansamblului folcloric „Măgura Șieului” din comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud, coordonat de Bogdan Adrian Pântea.

Seara va aduce pe scenă nume consacrate ale folclorului românesc. De la ora 19.00, îndrăgitul interpret Paul Ananie va susține un recital extraordinar, iar de la ora 20:00, sărbătoarea va continua cu spectacolul oferit de Grupul vocal „Tinerii Bucovinei”.

Primarul comunei Calafindești, Adrian Frîncu, a adresat o invitație deschisă tuturor celor care doresc să petreacă ziua de hram alături de comunitatea locală.

„Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este un moment de mare bucurie pentru comunitatea noastră din Calafindești. Ca în fiecare an, ne dorim să păstrăm vii tradițiile, cântecul și jocul străbun și să fim împreună la cea de-a XXVI-a ediție a ‘Horei de la Calafindești’. Am pregătit un program bogat, dedicat tuturor generațiilor, de la micii noștri artiști locali până la ansambluri invitate din alte județe și interpreți îndrăgiți. Un moment special va fi premierea cuplurilor din comună care au împlinit jumătate de veac de căsnicie, un exemplu de credință și respect pentru noi toți. Vreau să aduc mulțumiri speciale antreprenorilor și sponsorilor din localitate care au sprijinit realizarea acestui eveniment de suflet pentru comuna noastră. Fără implicarea lor și sprijinul oferit, nu am fi putut organiza o sărbătoare la această amploare. Vă așteptăm cu drag pe toți, localnici și oaspeți din împrejurimi, să petrecem împreună în zi de mare sărbătoare”, a declared primarul Adrian Frîncu.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles