Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Replica senatorului George Mîndruță la atacul lansat de deputatul Ioan Balan: „Domnia sa trebuie să-l ovaţioneze din plin pe domnul Flutur lunile următoare ca să prindă cel puţin locul doi pe liste”

Senatorul PSD de Suceava, George Mîndruță, a transmis o replică la atacul lansat ieri de deputatul PNL Ioan Balan la adresa deputatul PSD George Șoldan, candidatul social – democraților la președinția Consiliului Județean Suceava.

„Este cel puţin amuzantă, ca să nu spunem penibilă, ieşirea dlui deputat PNL Bălan la adresa domnului deputat Şoldan. E drept că pe domnul Bălan o fotografie cu dna Morgenstern nu-l face actor, după cum nici fotografiile cu oamenii politici, nu-l fac politician. Şi suntem chiar curioşi cu ce s-a remarcat dumnealui în atâţia ani de activitate, în afară de faptul că i-a luat apărarea dlui Flutur de câte ori acesta l-a obligat să o facă şi i-a ridicat osanale de câte ori a fost necesar, pentru că altfel nu se mai regăsea pe liste. Este interesant cum unii parlamentari PNL nu văd bârna din ochiul lor, dar văd foarte clar paiul din ochiul altora. De aceea aşteptăm cu interes alegerile de anul acesta pentru că, aşa cum a afirmat şi dnul Bălan, „viaţa şi votul cetăţenilor” ne vor arăta adevărul. Iar dacă ne luăm după sondajele actuale, domnia sa trebuie să-l ovaţioneze din plin pe dnul Flutur lunile următoare ca să prindă cel puţin locul doi pe liste, altfel va trebui să demonstreze din postura de simplu cetăţean de ce este în stare. Din păcate nu credem că va fi în stare să facă mai multe decât a făcut din ipostaza de politician. Adică mai nimic”, a transmis senatorul George Mîndruță.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles