Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Problemele de la Serviciul Permise Auto Suceava sunt departe de a fi rezolvate: „Decalajul foarte mare dintre momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului auto creează candidaților foarte mult disconfort și frustrare”

La începutul anului 2022, prefectul județului a desfășurat o ședință operativă cu comisarul Adrian Vasile Hlaghi, aflat la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, în vederea analizării activității structurii pe anul anterior și identificării măsurilor și demersurilor legale care pot fi adoptate/demarate în vederea îmbunătățirii situației existente la acest moment.

Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava are în structura sa trei compartimente: Regim Permise de Conducere şi Examinări, Evidenţă şi Înmatriculare Vehicule și Compartimentul Informatic. La acest moment, serviciul se confruntă cu probleme acute de personal urmare a restricţiilor legale dispuse faţă de 10 dintre lucrători, prin care li s-a stabilit interdicţia de a desfăşura activităţi de examinare la proba practică de traseu, urmare a acţiunii D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava de la sfârşitul lunii noiembrie 2020.

În pofida eforturilor depuse în vederea asigurării resursei umane necesare desfășurării în continuare a serviciului public prin detașarea pe durate limitate a unor lucrători din cadrul structurilor MAI de pe raza județului, în mod real activitatea de examinare practică s-a desfășurat în cea mai mare parte a anului trecut cu aportul a 4-5 examinatori atestați/lună, fapt ce a condus la situaţia nedorită ca un candidat să poată susţine proba practică de traseu la 6 luni după susţinerea probei teoretice de sală, în special la categoriile B şi C.

Având în vedere cele mai sus precizate, s-a luat decizia de a se organiza o serie de sesiuni suplimentare de examinare practică, în zilele de sâmbătă, tocmai pentru a putea asigura fiecărui candidat cel puțin 2 şanse de a susţine examenul la proba practică pentru a obţine permisul de conducere. Reducerea decalajului între proba teoretică şi cea practică nu poate fi obținută prin organizarea sesiunile suplimentare atât timp cât activitatea de examinare practică nu poate fi susţinută constant cu cel puţin 7-8 examinatori zilnic.

Cronologia și rezultatele sesiunilor de examinare suplimentare se prezintă astfel:

Nr. crt.Data sesiune suplimentarăNr. candidaţi examinaţiNr. examinatoriObservaţii
 14.08.20215655
 25.09.2021101102+8[1]
 09.10.20212422
 23.10.20213633
 13.11.20214344
 20.11.20212422
 27.11.20214344
 04.12.20213433
 18.12.20216663+3[2]
TOTAL9 sesiuni suplimentare427 candidaţi examinaţi16 examinatori5+11

                                                  [1] 8 examinatori delegaţi de la S.P.C.R.P.C.I.V. Bacău

                                          2 3 examinatori delegaţi de la S.P.C.R.P.C.I.V. Botoşani

Față de datele existente, prefectul județului a dispus prin ordin organizarea a patru noi sesiuni suplimentare de examinare, în datele de 08, 15, 24 și 29 ianuarie 2022.

Susţinerea la un nivel minim acceptabil a acestei activităţi de examinare a fost posibilă doar cu ajutorul atât a celor 4 lucrători delegaţi de la I.P.J. Suceava, dar şi a celor detaşaţi de la alte servicii de profil din ţară (Iaşi, Vaslui, Neamţ, Satu Mare, Alba, Sălaj, Vâlcea, Tulcea, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Galaţi), sau din cadrul D.R.P.C.I.V., care au desfășurat activităţi de examinare practică, câte o săptămână, sau în zilele de sâmbătă (Botoşani şi Bacău).

Chiar și în aceste condiții de acută lipsă de personal, la 31 decembrie 2021 s-au înregistrat următoarele date statistice:

Nr. crt.Indicatori20212020Variaţie (+/-)Procentaj (%)
 Număr candidaţi examinaţi la proba teoretică2768120902+6779+32,43%
 Număr candidaţi declaraţi „ADMIS” la proba teoretică1356111294+2267+20,07%
 Număr candidaţi declaraţi „RESPINS” la proba teoretică141209608+4512+46,96%
 Procent de promovabilitate la proba teoretică48,99%54,03%-5,04%-9,32%
 Număr candidaţi examinaţi la proba practică1609516870-775-4,59%
 Număr candidaţi declaraţi „ADMIS” la proba practică822011198-2978-26,59%
 Număr candidaţi declaraţi „RESPINS” la proba practică78755672+2203+38,83%
 Procent de promovabilitate la proba practică51,07%66,37%-15,30%-23,05%
 Promovabilitate generală29,69%53,57%-26,88%-50,17%
      
 Număr permise de conducere emise2962029514+106+0,35%
 Număr permise de conducere preschimbate în străinătate28522979+127-4,26%

Referitor la situaţia existentă pe linia emiterii, respectiv preschimbării permiselor de conducere, precizăm faptul că, până la data de 31.12.2021, au fost emise un număr de 29620 (29514 în 2020/+106/+0,35%) permise de conducere şi au fost preschimbate în străinătate un număr de 2852 (2979 în 2020/-127/-4,26%) permise de conducere, precizând, totodată faptul că termenul de programare pentru preschimbarea permisului de conducere este de pe o zi pe alta.

Referitor la activitatea pe linie de înmatriculări vehicule, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii, se poate aprecia că, la data de 31.12.2021, situaţia timpilor de aşteptare a fost una mai bună decât situaţia multor altor servicii din ţară, respectiv:

  • înmatriculare definitivă/transcrieri – termen de programare 4-5 zile;
  • radieri – termen de programare 3-4 zile;
  • autorizare provizorie – termen de programare de pe o zi pe alta.

Aceste rezultate au fost posibile ca urmare a eforturilor depuse de o parte dintre lucrătorii compartimentului, dar şi faptului că s-au desfăşurat activităţi în zilele de weekend, când s-a mers pe principiul „primul venit, primul servit”, fără a fi nevoie de programări prealabile şi fără a se ţine cont de calitatea persoanei, respectiv persoană fizică sau persoană juridică.

Aşa cum se poate vedea din tabelul de mai jos, evoluţia cea mai bună a fost înregistrată la capitolul înmatriculări, când, la începutul anului 2021, timpul de aşteptare era la circa 3 luni, reuşindu-se ca la sfârşitul anului acesta să ajungă doar la 4-5 zile.

ÎNMATRICULĂRI
31.12.202030.06.202131.12.2021
3 luni3-4 săptămâni4-5 zile
 
RADIERI
31.12.202030.06.202131.12.2021
de pe o zi pe altade pe o zi pe alta3-4 zile
 
AUTORIZĂRI PROVIZORII / DUPLICAT CERTIFICAT DE ÎNMATRICULARE
31.12.202030.06.202131.12.2021
de pe o zi pe altade pe o zi pe altade pe o zi pe alta

Volumul de activități desfășurate la nivelul compartimentului este cel mai bine pus în evidență prin următorii indicatori comparativi:

Nr. crt.Indicatori20212020Variaţie (+/-)Procentaj (%)
 Număr certificate de înmatriculare emise4930942162+7147+16,95%
 Număr înscrieri2357421879+1695+7,74%
 Număr transcrieri2362618272+5354+29,30%
 Număr radieri56524286+1366+31,87%
 Număr autorizaţii provizorii emise2098519066+1919+10,06%

Parcul auto a înregistrat, la sfârşitul anului 2021, un număr total de 296686 (277166 în 2020/+19520/+7,04%) vehicule, iar analizând structura acestuia pe categorii de vehicule înmatriculate la nivelul judeţului, acesta se prezintă astfel:

Nr. crt.Categoria de vehiculeNumăr de vehicule la 31.12.2021Număr de vehicule la 31.12.2020Variaţie (+/-)
 Autobuz600576+24
 Automobil mixt14141446-32
 Autopropulsor lucrări220
 Autoremorcher330
 Autorulotă11110
 Autospecială163170-7
 Autospecializată12801296-16
 Autotractor715719-4
 Autoturism226801212334+14467
 Autoutilitară4161638636+2980
 Autovehicul special972886+86
 Microbuz709708+1
 Moped220
 Motocar330
 Motocicletă449453-4
 Motociclu31372786+351
 Motocvadriciclu220
 Motoretă31310
 Remorcă1125710316+941
 Remorcă agricolă sau forestieră100+10
 Remorcă lentă98+1
 Remorcă specială790734+56
 Scuter660
 Semiremorcă58815217+664
 Semiremorcă specială70+7
 Tractor123122+1
 Tractor rutier692699-7
 Vehicul incomplet10+1
TOTAL296686277166+19520

„Apreciez activitatea pentru anul 2021 a Serviciului de Permise și Înmatriculări ca fiind una în care se fac eforturi susținute pentru a oferi un serviciu public de calitate, raportându-mă evident la situația dată. Sunt conștient că decalajul foarte mare dintre momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului auto creează candidaților foarte mult disconfort și frustrare. Nu în acești parametri ar trebui să se prezinte un serviciu public de calitate! Am inițiat o serie de demersuri procedurale pentru a acoperi, cel puțin parțial și temporar, deficitul de personal existent la nivelul serviciului. Vă asigur că remedierea situației de la Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava constituie prioritate de prim rang a mandatului meu, dar toate acțiunile care se vor întreprinde, toate măsurile adoptate nu pot fi concretizate decât respectând cu strictețe cadrul legal existent”, a declarat Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava.


Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles