Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a participat ieri, alături de Cătălin Urdo8, la dezbaterea „Un președinte în fața națiunii”, organizată în sala Rosetti a Palatului Parlamentului. Evenimentul l-a avut în prim-plan pe Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei, care și-a exprimat public intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2024.
Primarul Bogdan Loghin a declarat că prezența la această dezbatere i-a întărit convingerea că România are nevoie de o resetare profundă a clasei politice și că Nicușor Dan reprezintă o alternativă credibilă pentru funcția supremă în stat.
„Am răspuns cu bucurie invitației domnului Nicușor Dan și, alături de Cătălin, am fost prezent în sala Rosetti a Palatului Parlamentului, unde, în cadrul dezbaterii „Un președinte în fața națiunii”, românii au avut ocazia să-l vadă și să-l asculte pe omul care, din respect pentru adevăr și din onestitate sinceră pentru oameni, își dorește să fie următorul președinte al României”, a transmis Bogdan Loghin.
Acesta a subliniat atmosfera aparte a evenimentului, remarcată prin prezența a sute de oameni veniți nu pentru interese personale, ci din dorința sinceră de schimbare.
„În sală erau sute de oameni – ca mine, ca tine, ca oricare dintre noi – veniți acolo nu pentru interese, ci din convingerea că România merită mai mult. Merită o schimbare reală. O schimbare profundă, onestă și de durată”, a mai spus Bogdan Loghin.
Pentru edilul din Rădăuți, profilul lui Nicușor Dan este unul care inspiră încredere și speranță. Provenind dintr-o familie modestă, cu o carieră construită prin muncă și dedicare, Dan este văzut de Loghin drept un om integru și determinat să aducă o altă abordare în politica românească.
„Nicușor Dan este un om simplu, crescut într-o familie obișnuită, exact ca a mea, ca a ta, ca a celor care simt că lucrurile nu mai pot merge înainte fără o resetare a felului în care se face politică în România. Un om hotărât să stea în fața țării cu fruntea sus și cu sufletul deschis. Un om care crede că integritatea nu e o excepție, ci o condiție de bază pentru a conduce”, a mai precizat Bogdan Loghin.
În finalul mesajului său, primarul Bogdan Loghin a lansat un apel către toți cei care doresc să se implice activ în susținerea candidaturii lui Nicușor Dan. El și-a pus la dispoziție propriul număr de contact pentru voluntari.
„Mă simt onorat să fac parte din această echipă. O echipă formată din oameni care nu doar că vor binele României, dar care luptă, zi de zi, pentru el. Sunt convins că împreună vom reuși să construim o Românie mai dreaptă, mai cinstită, mai aproape de oameni, pentru că asta este menirea noastră, a tuturor primarilor care azi, construiesc România de mâine! „Lansez, totodată, un apel către toți cei care doresc să se implice voluntar în susținerea candidaturii lui Nicușor Dan: mă puteți contacta direct printr-un mesaj pe WhatsApp la numărul 0752.121.737. Suntem pe drumul cel bun. Împreună pentru Rădăuți, împreună pentru România!”, a concluzionat Bogdan Loghin.
Evenimentul de la București a marcat un moment important în parcursul prezidențial al lui Nicușor Dan, iar susținerea unor primari din teritoriu, precum Bogdan Loghin, poate reprezenta un semnal puternic privind direcția pe care o doresc românii – o Românie condusă cu decență, transparență și respect față de cetățean.




