Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu cei peste 20 de copii de la Omnia Ballet, care urmează să plece în Irlanda pentru a reprezenta județul Suceava și România în finala mondială Dance World Cup 2026. Marea competiție internațională de dans, dedicată copiilor și tinerilor, se va desfășura în perioada 8-18 iulie la Dublin.
„Acești copii din Suceava ne vor reprezenta în finala mondială Dance World Cup 2026, la Dublin. M-am întâlnit astăzi cu cei peste 20 de copii de la Omnia Ballet, care mâine pleacă spre Irlanda, acolo unde vor urca pe scena uneia dintre cele mai mari competiții internaționale de dans pentru copii și tineri”, a declarat Gheorghe Șoldan. Șeful administrației județene a subliniat că aceștia vor reprezenta județul Suceava și România, adăugând că „o vor face prin munca lor, prin talentul lor, prin disciplină și prin sacrificiile făcute la antrenamente. Consiliul Județean Suceava este alături de ei și sprijină această deplasare cu 20.000 de lei, prin finanțările acordate în baza Legii 350/2005”.
Costurile pentru o astfel de participare sunt foarte mari, fiind acoperite prin contribuția părinților, a asociației și a unor sponsori. Președintele instituției a precizat însă că „fără sprijinul Consiliului Județean Suceava, această deplasare ar fi fost extrem de dificilă, poate chiar imposibilă. Performanța le aparține lor. Noi avem datoria să fim alături de copiii care muncesc, care își urmează visul și care duc numele Sucevei mai departe. Le ținem pumnii și le dorim mult succes la Dublin!”.
Această finanțare face parte dintr-un program mult mai amplu dezvoltat în acest an de administrația județeană. „Anul acesta, Consiliul Județean Suceava alocă o sumă record prin Legea nr. 350/2005: 6,5 milioane de lei pentru 72 de proiecte din sport, cultură, tineret, educație civică, sănătate publică și asistență socială”, a reamintit șeful executivului județean. Acesta a conchis afirmând că „administrația județeană nu înseamnă doar drumuri, șantiere și infrastructură. Înseamnă și sprijin direct pentru oamenii, asociațiile, cluburile și organizațiile care fac lucruri bune în comunitățile din județ”.





