Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Patru băietani au fost arestați preventiv după ce au tâlhărit un bărbat din Moara pe care l-au „momit” cu o partidă de sex

Un bărbat din comuna Moara a fost victima unei tâlhării violente, în noaptea de 12 spre 13 octombrie 2025, după ce a fost atras într-o capcană întinsă de patru tineri, prin intermediul unei aplicații de socializare. Polițiștii din Suceava au reușit identificarea și reținerea autorilor în urma unei anchete complexe desfășurate de Biroul de Investigații Criminale.

Conform datelor anchetei, în jurul orei 00.00, Constantin S., un bărbat de 44 de ani din satul Liteni, comuna Moara, a fost contactat online de o persoană de sex masculin, care i-a propus o întâlnire în municipiul Suceava, sub pretextul întreținerii unor relații sexuale. Victima a acceptat și s-a deplasat pe strada Alexandru cel Bun, unde s-a întâlnit cu presupusul interlocutor. Cei doi s-au îndreptat apoi către un garaj părăsit din spatele Primăriei Municipiului Suceava, unde bărbatul a fost atacat pe neașteptate de mai mulți indivizi.

Conform declarației victimei, aceasta a fost lovită din spate, iar în scurt timp alte trei persoane necunoscute au apărut la fața locului. Atacatorii i-au sustras portofelul din buzunar, furând suma de 200 de euro și 300 de lei, după care l-au doborât la pământ și au fugit.

Poliția Municipiului Suceava a deschis imediat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma investigațiilor, autorii au fost identificați: Raul D. (17 ani) și Eric Crăciun (19 ani), ambii din comuna Dărmănești, respectiv Florin Aniței (19 ani) și Yanis Galanton (19 ani), ambii din municipiul Suceava. Toți cei patru tineri sunt fără antecedente penale.

Victima a fost examinată medico-legal, iar raportul de la Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava a arătat că leziunile suferite au necesitat două zile de îngrijiri medicale.

Pe 20 octombrie 2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus continuarea urmăririi penale față de cei patru suspecți, fiecare fiind acuzat de tâlhărie calificată, cu aplicarea circumstanțelor agravante prevăzute de lege.

O zi mai târziu, 13 polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale, sprijiniți de trei agenți ai Secției de Poliție Burdujeni, au pus în executare cele patru mandate de aducere emise pe numele tinerilor. După audieri, procurorul a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, iar în data de 21 octombrie, toți patru au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Instanța a admis propunerea Parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpaților Raul D., Eric Crăciun, Florin Aniței și Yanis Galanton. Poliția Municipiului Suceava a constituit două escorte speciale care i-au transportat pe cei patru tineri la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț, unde au fost încarcerați.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a grupului și a circumstanțelor exacte în care a fost comisă fapta.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles