More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Pădure fără copaci și acte falsificate. Rețea de tăieri ilegale descoperită de polițiști și procurori, la Vama

    Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul IPJ Suceava desfășoară o anchetă de proporții într-un dosar penal care vizează peste 350 de fapte privind regimul silvic. Investigația privește activități ilegale de exploatare și transport al materialului lemnos, iar prejudiciul estimat până în acest moment este de aproximativ 817 metri cubi de lemn, evaluat la peste 65.000 de euro.

    În acest caz sunt vizate nouă persoane fizice, printre care se numără un inginer silvic și un pădurar, dar și persoanele juridice SC NICO FOREST SRL și SC SIMIFOREST SRL care activează în domeniul silvic.

    În luna martie 2025, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost înregistrată o sesizare privind efectuarea unor transporturi de material lemnos fără proveniență legală de către două unități economice de profil. Ulterior, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de fals informatic.

    La data de 11 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, au descins la Ocolul Silvic Vama. Acolo, în baza unei ordonanțe emise de organele de cercetare penală, au fost ridicate două dosare aferente unor partizi de exploatare.

    În teren, echipele au inventariat cu ajutorul dispozitivului special de marcat 50 de arbori totalizând 143,77 metri cubi într-o partidă și 76 de arbori cu un volum de 185,08 metri cubi în cealaltă.

    Verificările din teren au scos la iveală nereguli flagrante. În prima partidă nu au fost identificate nici cioate, nici arbori, zona fiind de fapt o pășune fără vegetație forestieră. În cea de-a doua partidă au fost găsiți doar 31 de arbori de molid marcați, aflați încă pe picior, în timp ce restul arborilor sau cioatele rezultate în urma exploatării nu au fost identificate.

    Pe măsură ce investigațiile au avansat, anchetatorii au dispus, la 12 martie, extinderea urmăririi penale in rem pentru transportul de material lemnos în volum de peste 10 metri cubi fără documente legale, dar și pentru alte infracțiuni de fals informatic. Două zile mai târziu, la 13 martie, cercetările s-au extins și asupra infracțiunii de folosire fără drept și falsificare a dispozitivului special de marcat.

    La data de 19 martie, anchetatorii au adăugat în dosar infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, iar Parchetul a confirmat continuarea urmăririi penale față de toate cele unsprezece entități vizate. Potrivit ordonanței, persoanele implicate sunt cercetate pentru comiterea unor fapte precum fals informatic, fals intelectual, uz de fals, transport ilegal de material lemnos în lipsa documentelor specifice, precum și pentru instigare la comiterea acestor infracțiuni.

    Prejudiciul înregistrat până în prezent este de 817,82 metri cubi de material lemnos, valoarea estimată a lemnului tăiat și transportat ilegal fiind de aproximativ 65.425 de euro. În cadrul aceluiași dosar, la data de 2 aprilie 2025, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui ansamblu auto în valoare de 35.000 de euro, asupra unui alt ansamblu auto estimat la 30.000 de euro, precum și asupra unei remorci în valoare de 15.000 de euro. Toate aceste bunuri au fost ridicate și transportate în spațiul special amenajat al IPJ Suceava din localitatea Stroiești.

    Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cu scopul de a documenta întreaga activitate infracțională, de a stabili exact implicarea fiecărei persoane vizate și de a dispune măsurile procesuale care se impun. Anchetatorii suspectează că activitățile ilegale au fost derulate cu sprijinul unor persoane cu atribuții de control în domeniul silvic, ceea ce ridică semne serioase de întrebare privind integritatea unor segmente din sistemul de administrare forestieră.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles