La data de 20.10.2021, la ora 11.00, la Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta s-a prezentat Diana E., de 24 de ani, din comuna Pojorâta, care a sesizat faptul că în noaptea de 19/20.10.2021 a fost agresată și lovită de soțul ei Vasile E., de 30 de ani, la domiciliul comun, respectiv în comuna Pojorâta.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, pe fondul unui conflict cauzat de gelozia soțului, în seara de 19.10.2021, în jurul orei 22.00, Vasile E. a agresat-o și lovit-o de mai multe ori cu palma pe soția sa Diana E., în vârstă de 24 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun, provocându-i dureri, de asemenea a jignit-o în permanență.
Diana E. a fost audiată, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a fost emis Ordinul de protecție provizoriu din 20.10.2021, față de Vasile E., acesta fiind evacuat din locuință.
S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.